Program

MARȚI, 6 OCTOMBRIE 2015

12.00-13.00

MARȘUL LECTURII

Toţi Cititorii (cu majusculă) sunt aşteptaţi la ora 12.00 în faţa Universităţii „Babeş-Bolyai” (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1). Semn de recunoaştere, o carte la purtător! În drum spre Piaţa Unirii – unde, la ora 13.00, are loc Deschiderea oficială a FICT –, câteva popasuri de lectură. Cei care doresc vor citi cu glas tare un fragment din cartea purtată. Scriitorii participanţi sunt invitaţi să dea startul la lectură. Evenimentul este realizat în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi FestLit.

13.00-13.30

(Piața Unirii) Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, Ediția a III-a, 6-11 octombrie 2015.

În cadrul Deschiderii oficiale a FICT, va fi prezentat câştigătorul Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Literatură – FestLit 2015.

13.30-14.00

Lansarea seriei de autor Gabriela Adameșteanu, Editura Polirom. Participă: Gabriela Adameșteanu și Irina Petraș.

14.00-15.00

Vernisajul expoziţiei Mircea Bochiş, Condeiul şi penelul – „De carte nu scapi!”

Lansări de carte: Sissi și Amore, More, Ore, Re de Pavel Șușară; Societatea de socializare din Medio-Monte de Marian Ilea (Editura Tracus Arte). Participă: Mircea Bochiş, Ioan Cristescu, Ion Pop, Doru Radosav şi Pavel Şuşară.

15.00-16.00

Concert RRH – Retro Red Hats (standard jazz).

16.00-16.30

Lansarea revistei de cultură urbană Orașul. Prezintă: Mircea Popa și Ionel Vitoc.

16.30-17.30

Lansări de carte sub egida Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj. Noutăți editoriale Editura Caiete Silvane. Prezintă: Daniel Săuca. Corneliu Coposu și Blajul. Destinul unei generații de Marin Pop (Editura Caiete Silvane); Momente culturale silvane de Mircea Popa; Filosofia educațiunii. Pedagogica de Simion Bărnuțiu (ediție îngrijită de Traian Vedinaș); Poștașul rural (antologie de poeme) de Viorel Mureșan (Editurile Caiete Silvane și Școala Ardeleană). Participă: Al. Cistelecan, Viorel Mureșan, Marin Pop, Mircea Popa, Daniel Săuca și Traian Vedinaș.

17.30-19.00

Lansări de carte: Casa scărilor de Ion Pop (Editura Cartea Românească); Timpuri crimordiale de Ioan Moldovan (Editura Eikon); O înserare nepământeană de Aurel Pantea (Editura Arhipelag XXI); după perete de Ioan Matiuț (Editura Mirador); Laus de Traian Ștef și Mecanicul cerului de Virgil Todeasă (Editura Școala Ardeleană). Participă, alături de autori, Al. Cistelecan.

19.00-19.30

Lansare de carte: Artă și fum. Seducția unui viciu/Art and Smoke. A seductive vice de Ancuța-Lăcrimioara Chiș și Ucu Bodiceanu (Editura Dochia).

19.30-20.00

Expoziție de semne de carte My precious bookmark. Artist: Elena Crișan. Prezintă: Mihnea Măruță.

20.00

Concert The Hourglass (symphonic/gothic metal).

MIERCURI, 7 OCTOMBRIE 2015

14.00-14.30

Lansare de carte: Jurnalul de la Beliș (pseudojurnal de vacanță) de Stela-Maria Ivaneș (Editura Școala Ardeleană). Prezintă: Horia Bădescu și Mircea Popa.

14.30-15.00

Lansări de carte Vasile Gogea: Anamteme (Editura Eikon) și La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014) (Editura Charmides). Prezintă: Ion Mureșan și Dorin Tudoran.

15.00-18.00

Întâlnire cu Franz Hodjak și Dorin Tudoran.

Lansări de carte Dorin Tudoran: România ca părere (Editura Polirom) și Luxul indiferenței (Editura Școala Ardeleană). Prezintă: Vasile Gogea și Flore Pop.

Lansare de carte: Land. Ohne Beweis/Țară. Fără dovezi de Franz Hodjak, ediție bilingvă, traducere din limba germană de Cosmin Dragoste (Editura Școala Ardeleană). Prezintă: Ștefan Damian și Cosmin Dragoste.

18.00-19.30

Întâlnire cu istoricul Lucian Boia, urmată de o sesiune de autografe. Invitat: Lucian Nastasă-Kovacs. Eveniment realizat în colaborare cu Librăria Humanitas Cluj.

19.30-20.00

Lansări de carte Editura Grinta:

Socrate. Poetul de Alexandru Uiuiu. Prezintă: Gabriel Cojocaru și Ion Mureșan.

Recită actorul Emanuel Petran. Lupii Chioarului de Victor Tecar. Prezintă: Vasile Gogea și Alexandru Uiuiu.

20.00

„VIU GRAI din Țara Lăpușului și a Maramureșului”, concert de muzică tradițională cu Nicolae Pițiș, Tezaur Uman Viu, și Maria Casandra Hauși, Trofeul Maria Tănase.

JOI, 8 OCTOMBRIE 2015

12.00-14.00

Lansări de carte Editura Grinta:

România după 1989 – de la dezvoltare la distorsiune retrospectivă de Emilian Merce și Constantin C. Merce. Prezintă: Ioan Lumperdean.

Cântec de lumină frânt de Yvonne Rossignon – debut postum. Prezintă: Mircea Popa şi Maria Vaida.

Nopţi de jazz/Nuits de jazz de Ion Cristofor, traducere de Letiţia Ilea. Prezintă: Ioan-Pavel Azap.

Istoricul Protopopiatului Român Ortodox din Sighişoara până în sec. al XIX-lea de Vasile Silviu Muntean. Prezintă: Gabriel Cojocaru.

Autoafirmarea universităţii germane de Martin Heidegger. Prezintă: Vasile Muscă.

14.00

Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, partener al Festivalului Internațional de Carte Transilvania, vă invită la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa scriitorului spaniol Antonio Gamoneda, distins cu prestigiosul Premiu Cervantes. Ceremonia va avea loc joi, 8 octombrie, de la ora 14.00, în Aula Magna a UBB. Titlul îi este acordat în urma propunerii formulate de reprezentanţii Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Laudatio va fi prezentată de Prof. univ. dr. Viorel Rujea.

14.00-15.00

Lansare de carte Editura Humanitas: Soloviov și Larionov de Evgheni Vodolazkin. Prezintă: Sanda Misirianțu și Judit Bán-Bartalis.

15.30-16.00

Lansare de carte: Scrie-acum, scrie – antologie de poezie multilingvistică din Marele Ducat de Luxemburg (26 de poeți clasici și contemporani). Traducere de Michael Astner, Philippe Blasen, Nora Chelaru și Monica Moroșanu, sub coordonarea lui Philippe Blasen. Volumul apare în cadrul Președinției luxemburgheze a Consiliului Uniunii Europene la Casa Cărții de Știință din Cluj. Prezintă: Philippe Blasen.

16.00-18.00

Eveniment: Belgia la Cluj

Lansarea volumului Escales littéraires à Cluj. Anthologie bilingue d’auteurs francophones / Escale literare la Cluj. Antologie bilingvă de autori francofoni (Casa Cărții de Știință, col. „belgica ro.”, 2015), ce reunește 25 de scriitori francofoni din Belgia, Elveția, Luxemburg, oaspeți ai Centrului de Studii Literare Belgiene în decursul celor 25 de ani de activitate. Volumul propune texte inedite (poezie, proză, eseu), scrise în mod special pentru această ocazie aniversară.
Transpunerile în limba română au fost realizate de echipa de tineri cercetători, membri ai Centrului de Studii Literare Belgiene, sub coordonarea doamnei profesor Rodica Pop: Aurora Băgiag, Andreea Bugiac, Ioan Pop-Curşeu, Adina-Irina Forna, Andrei Lazar, Anamaria Lupan, Gabriel Marian, Maria Mățel-Boatcă, Alina Pelea, Anamaria Sabău, Alexandra Stanciu, Bogdan Veche. Acestora li se adaugă poetul Horia Bădescu, vechi colaborator și distins cunoscător al poeziei belgiene.
Prezentare: Rodica Lascu-Pop, Irina Petraș și Diana Pop.
Lectura: Paul Emond (dramaturg, prozator, eseist), Jacques De Decker (critic literar, om de teatru, prozator, Președintele Academiei Regale de Limbă și Literatură franceză din Belgia) și Elena Ivanca.

Lansarea volumului România și Belgia, dinamica relațiilor politico-diplomatice, economice și culturale, realizat sub coordonarea E.S. Philippe Beke, fostul Ambasador al Regatului Belgiei în România, cu ocazia a 175 de ani de relații româno-belgiene.
Prezentare: Ana Iriciuc, redactor.

Lansarea volumului: Denis Laoureux, Maurice Maeterlinck și dramaturgia imaginii. Artele și literele în simbolismul belgian. Traducere de Andrei Lazar și Adina-Irina Forna, Cluj, Casa Cărții de Știință, colecția „belgica.ro”, 2015.
Prezentare: Rodica Lascu-Pop, Andrei Lazar și Adina-Irina Forna.

* Cu participarea Excelenței Sale Thomas Baekelandt, Ambasador al Belgiei la București, și a domnului Eric Poppe, Directorul Delegației Wallonie-Bruxelles în România.

18.00-19.00

Spectacol de teatru, Paul Emond, Iubiri inaccesibile, în regia lui Răzvan Popa. Cu actorii: Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Orodel Olaru.

19.00-20.30

(Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj) Dialog: Máglya – cartea revoluției (române), András Visky în dialog cu György Dragomán. Intrarea liberă.

19.00-20.00

Lansare de carte: Mierla neagră de Radu Țuculescu (Editura Cartea Românească). Prezintă: Victor Cubleșan și Ovidiu Pecican.

20.00

Concert FUNKorporation (garage funk, jazzy soul, balkan pop).

VINERI, 9 OCTOMBRIE

11.00-13.30

Întâlnire-dezbatere. Singurătăți în doi: Augustin Buzura și D.R. Popescu despre viață și literatură. Lansarea seriei de autor Augustin Buzura, Editura RAO. Prezintă: Angela Martin și Irina Petraș.

Lansare de carte: Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane de Constantin Cubleșan (Editura Școala Ardeleană). Prezintă: Irina Petraș.

13.30-15.00

Lansări de carte Editura Casa Cărţii de Ştiinţă:

Cultură, confesiune, etnie şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia de Octavian Căpăţînă. Invitaţi: Octavian Căpăţînă, cercetător ştiinţific dr. Gelu Neamţu, Teodora Cucuiet (redactor Casa Cărţii de Ştiinţă).

Introducere în opera lui Ioan Petru Culianu. Sistemul de gândire de Adriana Listeş Pop. Invitaţi: Adriana Listeş Pop, prof. dr. Peter Gross, prof. dr. Ştefan Borbély, Teodora Cucuiet (redactor Casa Cărţii de Ştiinţă).

O masă fără scaune de Luminiţa Rusu. Invitaţi: Luminiţa Rusu, criticul Constantin Cubleşan, poetul Ion Mureşan.

Universul explicat nepoţilor mei de Hubert Reeves. Invitaţi: dr. Laurenţiu Malomfălean (traducător), Teodora Cucuiet (redactor Casa Cărţii de Ştiinţă).

15.00-16.00

Lansare de carte sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud:

Imnele Transilvaniei de Ioan Alexandru (reeditare), ediție îngrijită de Ioan Pintea (Editura Renașterea).

Prezintă: IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Vasile Sebastian Dâncu, Ioan Pintea, Ion Pop și Adrian Popescu.

16.00-17.00

Lansări de carte Editura Renașterea:

Întoarcerea spre Răsărit. Filosofi contemporani şi credinţa creştină veche – Rico Vitz (editor). Prezintă: Vasile Sebastian Dâncu şi Nicolae Turcan.

Sfântul Ioan de Shanghai (1896-1966) şi vremea sa de Bernard Le Caro. Prezintă: Pr. Ioan Bizău.

17.00-18.00

Lansare de carte: Rugul de György Dragomán, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarţă (Editura Polirom). Prezintă: András Visky.

18.00-20.00

Întâlnire cu Antonio Gamoneda.

Lansare de carte: Claritate neostenită, ediţie bilingvă româno-spaniolă, traducere de Dinu Flămând (Editura Eikon). Prezintă: Cătălina Iliescu Gheorghiu, Dinu Flămând și Lucian Nastasă-Kovacs.

(Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Sala Tonitza)

18.00-19.00

Lansări de carte Editura Grinta:

Copilăria lui Isus de Cristian Bădiliţă. Prezintă: Vasile Gogea.

Faptul extraordinar – experienţa mistică a unui filosof contemporan de Manuel García Morente, traducere de Cristian Bădiliţă. Prezintă: Cristian Bădiliţă.

Reţeta fericirii în 84 de poeme de Marius Oprea. Prezintă: Cristian Bădiliţă și Vasile Gogea.

19.00-20.00

Întâlnire cu Victor Miron: „Ești ceea ce citești”.

Lansare de carte: Cartea de citit în doi de Victor Miron (Editura Colorama). Lectură publică.

20.00

Concert Partizan (rock alternativ).

SÂMBĂTĂ, 10 OCTOMBRIE 2015

11.00

Lansare de carte: Atașamentul de Florence Noiville, traducere de Florica Ciodaru-Courriol (Editura Școala Ardeleană). Participă: Florence Noiville, Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol.

12.00-13.00

Festivitatea de premiere.

13.00-14.00

Antonio Gamoneda – lectură publică și sesiune de autografe.

14.00-15.00

Concert Ansamblul Flauto Dolce (muzică veche din România, cu instrumente de epocă).

Lansare de carte: Povești despre Cluj. I (Editura Școala Ardeleană). Autori: Vladimir Alexandru Bogosavlievici, Tiberiu Fărcaș, Florin Mihai Hasan, Alexandru Laszlo , Vasile Lechințan, József Lukács, Loránd L. Mádly, Sebastian Moga, Martyn Rady, Gabriel Virgil Rusu, Tudor Sălăgean, Bogdan Stanciu. Coordonator: Tudor Sălăgean. Coordonator proiect: Sebastian Moga. Eveniment realizat în colaborare cu Asociația Vechiul Cluj și Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

15.00-18.00

Convorbirile revistei Sinteza.

Dezbatere: Arta traducătorului din limba română.
Lansare de carte: Madame Bovary de Gustave Flaubert, traducere din limba franceză de Florica Ciodaru-Courriol (Editura Art).
Participă: Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Valentin Derevlean și Marta Petreu.

Întâlnire cu istoricul Mircea Măran (Serbia).
Prezentarea Editurii In medias res din Panciova (Serbia) de către Valentin Mic.

Lansare de carte: Fundamentalismul religios şi noul conflict al ideologiilor (ediția a II-a, revăzută și adăugită) de Sandu Frunză (Editura Școala Ardeleană).
Prezintă: Vasile Sebastian Dâncu și Ioan Hosu.

Lansare-dezbatere: Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală de Daniel David (Editura Polirom).
Prezintă: Alexander Baumgarten, Ion Dafinoiu, Vasile Sebastian Dâncu și Doru Pop.

Lansarea revistei Sinteza, număr tematic: România exilată.
Prezintă: Vasile Sebastian Dâncu.

18.00-20.00

Cenaclul UBB coordonat de poetul Ion Mureșan:

In memoriam Alexandru Vlad.
Lansări de carte: Poemele/The Poems, ediție bilingvă româno-engleză, traducere de Virgil Stanciu, desene de Alexandru Pasat (Editura Școala Ardeleană) și Omul de la fereastră (Editura Charmides) de Alexandru Vlad.
Participă: Al. Cistelecan, Vasile George Dâncu, Ion Mureșan, Radu Niciporuc, Alexandru Pasat, Virgil Stanciu, Gavril Țărmure și Maria Vlad.

Recital de poezie Franz Hodjak și Dorin Tudoran.

18.30-20.00

Spectacol de teatru: Sora Beatrice de Maurice Maeterlinck, în regia lui Alexandru Gherman (Biserica Evanghelică-Luterană, Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 1).

20.00-21.00

Scriitorii Iulian Tănase, Cristina Nemerovschi și Alexandru Voicescu – lectură publică neconvențională. Cei trei autori vor oferi publicului momente de lectură din cele mai recente volume publicate: Teoria tăcerii, Ultima vrăjitoare din Transilvania și Malad (apărute la Editura Herg Benet), precum și un dialog inedit cu cei care vor dori să le adreseze întrebări.

20.30-21.00

(Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj)
Piesa de teatru: Categoria E.
Autori: Dragomán-Litkai-Lombos-Szabó-Szálinger-Székely-Vinnai.
O coproducție a Teatrului Dumaszínház și a Teatrului Gólemszínház din Budapesta.
Cu: Katalin Gergely, Júlia Huzella, Viktória Kerekes, Bálint Bán, Péter Janklovics, Artúr Kálid.
Dramaturg: Virág Németh.
Regia: András Borgula.

21.00

Concert Țapinarii (folk alternativ).

DUMINICĂ, 11 OCTOMBRIE 2015

12.00-13.00

Sărbătoarea cărților pentru copii.

Editura Vellant:
Prezentarea Colecției de carte ilustrată Pasărea Măiastră de către Maria Surducan.
Lansarea volumului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă. Ilustrații de Ileana Surducan. Prezintă: Rodica Tulbure.

Teatrul de păpuşi PUCK prezintă: HOCUS POCUS.
Scenariul, regia, scenografia: Florin Suciu Buh.
Muzica: Barbara Suciu Buh.
În distribuţie: Florin Suciu Buh.

13.00

Concert The Gang Band (rock and roll).

! Cu excepția locațiilor precizate, toate evenimentele se vor desfășura pe scena sau în lounge-ul din Piața Unirii, unde are loc Festivalul Internaţional de Carte Transilvania.