Invitat de onoare – António Lobo Antunes

ANTONIO

António Lobo Antunes s-a născut în 1942 la Lisabona. Este de formaţie medic psihiatru, urmând tradiţia familiei, dar şi-a abandonat cariera medicală în favoarea scrisului. În timpul războiului colonial a fost în Angola ca locotenent, chirurg şi psihiatru, experienţă traumatizantă care a devenit o temă predilectă a prozei sale. Face parte din generaţia de romancieri lansaţi după Revoluţia din 1974 şi este considerat cel mai valoros scriitor portughez contemporan. Debutează în 1979 cu Memória de Elefante. Urmează o serie de romane care îl consacră, printre care: Os Cus de Judas (1979), Conhecimento do Inferno (1980), Explicação dos Pássaros (1981), Fado Alexandrino (1983), Întoarcerea caravelelor (As Naus, 1988; Humanitas, 2003). În 1992 publică Ordinea naturală a lucrurilor (A Ordem Natural das Coisas; Humanitas Fiction, 2008), roman pentru care e comparat cu Gogol şi Canetti. Opera sa mai cuprinde: A Morte de Carlos Gardel (1994), Manualul inchizitorilor (Manual dos Inquisidores, 1996; Humanitas, 2005), O Esplendor de Portugal (1997), Cuvânt către crocodili (Exortação aos Crocodilos, 1999; Humanitas, 2004), Não Entres Tão Depressa Nessa Noite Escura (2000), Que Farei Quando Tudo Arde? (2001), Bună seara lucrurilor de pe aici (Boa Tarde às Coisas Aqui em Baixo, 2003; Humanitas, 2006), Ontem Não te vi em Babilónia (2006), O Meu Nome é Legião (2007), Arhipelagul insomniei (O Arquipélago da Insónia, 2008). Opera lui Lobo Antunes a fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii literare internaţionale, printre care Premiul France Culture (1996 şi 1997), Prémio da Associação Portuguesa de Escritores (1999), Premiul Uniunii Latine şi Marele Premiu Ovidius (2003), Premiul Ierusalim (2005), Premiul José Donoso (2006), Premiul Camões (2007) etc.

Volumul de eseuri şi amintiri Inima inimii va apărea la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, selecţia textelor si traducerea purtând semnătura lui Dinu Flămând. Lansarea volumului, în premieră în România, va avea loc la deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (7 octombrie 2014), în cadrul unui eveniment special, organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

De asemenea, în data de 6 octombrie, domnului António Lobo Antunes i se va atribui titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Litere a UBB.

Fragment din Inima inimii:

„Elogiul mahalalei

M-am născut într-o mahala a Lisabonei, la Benfica, pe atunci o strânsură de mici gospodării, despărţite de străduţe înguste, cu case scunde, loc unde le auzeam seara pe toate mamele ţipând

— Viiiiiiiiiiiiiiiitor

o strigare care plecând din strada Ernesto da Silva, atingea berzele

cocoţate pe vârfurile celor mai semeţi arbori şi îneca păunii în lacul de sub plopi. Am crescut în preajma micului castel de la Portas care ne separa de Venda Nova şi de Drumul Militar, într-un ţinut ale cărui posturi de frontieră erau drogheria domnului Jardim şi mezelăria domnului Silvino, iar după-amiezile îmi plăcea să lălăi prin atelierul de cizmărie al domnului Florindo, care pingelea pantofi într-o odaie întunecată înconjurat de câţiva orbi aşezaţi pe taburete, toţi îmbibaţi cu un amestec de miros de piele şi de mizerie ce-mi rămâne în amintire, singurul miros de sfinţenie cunoscut de mine. Doamna Maria Salgado, mică, negricioasă, îmbrăcată mereu de doliu, transporta Sfânta Familie într-o cutie mică, din casă în casă, iar bunicii mei duceau şi păstrau în salon aceste trei figurine din teracotă, timp de cincisprezece zile, sub un clopot de sticlă ce se aburea, în jurul căruia servitoarele puneau lumânări aprinse. Am crescut alături de domnul Paulo, cel care repara cu sfori şi bucăţi de trestie aripile vrăbiilor, şi alături de familia Ferra-o-Bico, în care una din mătuşi fugise cu un ţigan şi ştia să citească pe plajă liniile din palmele oamenilor, îmbrăcată şi ea de sus până jos în negru ca văduva unui marinar niciodată revenit la ţărm. Prietenii mei purtau nume teribile

(Lafayette, Jaurès)

şi locuiau prin camere de subsol care aveau pietrele de caldarâm în loc de ferestre, înlăuntrul lor puteau fi văzute uriaşe aparate de radio, oale cu tufe de busuioc plantate în ele şi tot felul de cumetre încălţate în şoşoni. Câinele de la boiangerie inflama cu lătratul lui fosforescent nopţile de iulie, iar când polenul salcâmilor ploua peste pleoapele mele, îndrăgostit nebun cum eram de femeia lui Sandokan, mă transformam într-un soi de inorog cu bucle prin latrinele de la şcoală, în vreme ce brigadierul Maia, cu bereta lui bască, cobora la Taverna Oaselor gesticulând şi blestemând regimul. Când pe la treisprezece ani m-am dus să mă încerc la hockey pe gheaţă la clubul de fotbal Benfica, portarul echipei, împlătoşat ca un baron medieval, m-a arătat cu degetul colegilor săi miraţi

— Tatăl blonziului ăsta e doctor

ceea ce a fost de îndată pentru mine cel dintâi titlul de glorie sportivă, dar şi prima mea responsabilitate tenebroasă, pentru că antrenorul, pipăindu-mi muşchii din ochi, m-a prevenit cu un aer îndoielnic

— O să vedem de ce eşti în stare, blonziule, că taică-tu pe teren era mai degrabă bătăuş.

Proprietarul farmaciei União se juca cu bastonul, nevasta proprietarului farmaciei Marques era o grecoaică somptuoasă cu buci de amforă şi ochi arzători, care mă făcea să uit de femeia lui Sandokan când o întâlneam duminica pe drumul spre biserică, al cărei clopotar purta numele Zé Martelo[1] şi bătea aria „Papagalul blond” în timpul slujbei de Înălţare la prânz în locul ariei obligatorii „Pe treisprezece mai”, şi avea o agenţie mortuară cu un prospect-reclamă ce zicea aşa: „De ce Excelenţa Voastră se încăpăţânează să trăiască dacă ştie că pentru doar o sută de escudos ar putea avea o frumoasă înmormântare?”, iar eu făceam versuri între două partide de hockey, fumam pe ascuns, o jumătate din mine se dădea în vânt după Jesus Correia, cealaltă jumătate după Camões, şi eram indecent de fericit.”

[1]José „Ciocanul”, fiindcă „bătea” melodia în clopotele mici ale bisericii, carillonul.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather

Comments are closed.