Emil Chendea – Invitat special la T.I.B.F.

Portretul artistului între două lumi

emil chendea

Printre multe alte versuri ale Poetului României Interioare, Mihai Eminescu, sunt fascinat şi de acesta, din Împărat şi proletar: „În orice om o lume îşi face încercarea”. Citind memoriile lui Emil Chendea, pot să afirm că mai multe lumi îşi fac încercarea într-o viaţă de om. Autorul consideră că două, aşa că îşi intitulează sugestiv cartea Între două lumi. Eu cred că mai multe, şi nu neapărat geografice. Nu ştiu dacă este un dar sau un blestem, însă viaţa artistului Chendea stă sub semnul peregrinărilor şi al bejeniei, cum ar spune românii din vechime.

În anul 1940, familia Chendea părăsește localitatea Mirșid din ținutul mirific al Sălajului, refugiindu-se din calea horthyștilor tocmai în capitala României, la București. În 1944, din cauza războiului, tatăl își duce soția și copiii la Turda, pe perioada verii, pentru a-i feri de urgiile frontului, după care, toamna, revin cu toții în capitală. Reîntoarcerea întregii familii la Mirșid a avut loc abia în 1947. Emil Chendea a urmat școala primară la Mirșid, clasele V-VII în internat la Zalău, apoi din nou la Jibou (deoarece era greu la acea vreme să ţii trei copii în şcoală - frații la Cluj iar Emil la internat) şi, în cele din urmă, s-a înscris la Şcoala de Arte Plastice din Cluj-Napoca. La Bucureşti va reveni să-şi efectueze studiile superioare la Institutul de Arte Plastice. Se căsătoreşte. Îi dăruieşte Dumnezeu doi copii şi începe o fulminantă carieră artistică în domeniul graficii de carte. Are succes pe merit, realizând proiecte editoriale extraordinare. Este recompensat cu premii naţionale şi internaţionale, dar visul său este să emigreze. Lucru care se va realiza în luna februarie a anului 1980.

Mulţi s-au întrebat şi probabil se întreabă de ce a ales statutul de emigrant când în România îşi construise o bună poziţie în ierarhia profesională? Consider că bunul cel mai de preţ al omului este libertatea, iar Emil Chendea a ales acest lucru riscând multe. A fost peregrin şi în Lumea Nouă, prin Canada şi prin mai multe state din SUA. A lucrat în exil la Editura Macmillan Publishing Inc. Acesta este drumul sinuos al eroului nostru. A învins comunismul alegând exilul şi nu a fost înrobit de capitalism, deoarece acum, la bătrâneţe, are liniştea necesară de a picta undeva într-un atelier din California.

Dar cine este Emil Chendea? Întrebarea nu este deloc nefirească, fiindcă românul are memorie scurtă. Doamnelor şi domnilor, Emil Chendea este cel mai mare grafician de carte din perioada României comuniste! I-aţi răsfoit cărţile şi v-au impresionat copertele gândite şi concepute de el, mulţi dintre dvs. neştiind cine este! Aţi trăit citind şi cumpărând din librăriile şi anticariatele din România Mioriţa, Meşterul Manole, Sonetele lui Shakespeare sau lucrarea de licenţă Din lirica japoneză; acele ediţii de carte-obiect pe care le vedeaţi şi rămâneaţi cu ele în memorie. Acesta este omul de pe pagina a doua a cărţilor, marele grafician Emil Chendea!

În calitate de editor, sunt interesat şi „obsedat” de istoria cărţii, de sistemul editorial din ţară şi din străinătate, de trecutul editării de carte şi nu pot să nu rămân impresionat de artistul şi „personajul” Emil Chendea. În România interbelică, pe când începeau lucrurile să se aşeze, editurile particulare sau girate de statul român deveneau tot mai puternice. Dar, din păcate, la noi totul începe prea târziu şi se termină prea repede. Schimbarea de regim şi instaurarea comunismului au dat totul peste cap. A venit comunismul cu relele sau cu bunele lui. Mai mult rele decât bune, dar nu putem desconsidera faptul că, centralizate şi controlate, editurile nou înfiinţate din România comunistă publicau cărţi în tiraje consistente. În perioada cea mai de vârf de atunci au funcţionat 24 de edituri. Începând cu Editura Muzicală (1966) şi terminând cu Editura Dacia din Cluj-Napoca (1980), Emil Chendea a colaborat cu majoritatea editurilor din România acelor vremuri. Bineînţeles că, din cauza faptului că nu s-a mai întors din străinătate, s-a întrerupt orice formă de conlucrare cu aceste case de editură. E de amintit aici o întâmplare hazlie, un umor românesc, adică râsu’-plânsu’: ultima carte însoţită de grafica lui Emil Chendea de la o editură din România comunistă a fost Poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a truverilor şi a minnesängerilor, în traducere de Teodor Boşca (Editura Dacia, Cluj-Napoca). Volumul este pregătit pentru tipar tocmai când artistul nostru pleacă din ţară. Nu putea fi oprit tiparul cărții și tuturor le era frică de faptul că un „trădător de ţară” a înveşmântat artistic lucrarea. Atunci, „organele de decizie” au hotărât să se scrie pe a doua pagină acest text de compromis: „Ilustraţiile, coperta şi grafica volumului au fost executate între decembrie 1978 şi ianuarie 1980 de Emil Chendea”. Adică înainte de a pleca. Măcar aici au precizat numele. Căci într-o importantă carte de gen, numită Pagini din istoria cărţii româneşti de Dan Simonescu şi Gheorghe Buluţă (Editura Ion Creangă, 1981), se vorbeşte la p. 153-154 despre marile realizări ale editurilor din perioada comunistă, despre grija acordată prezentării artistice a cărţilor şi cel mai bun exemplu dat este volumul Mioriţa (Editura Albatros, Bucureşti, 1972), „o lucrare care ilustrează faptul că industrializarea tiparului nu a eliminat pasiunea pentru cărţile frumoase” şi care este realizat grafic cu „litere speciale desenate pe sorturi diferite de hârtie”. Prin urmare, spun autorii, această lucrare întruneşte toate „atributele cărţii frumoase şi în acelaşi timp deosebită prin concepţie şi realizare tipografică”. Despre cel care a realizat-o nu se spune nimic. Era persona non grata. Meritul revenea înaltelor culmi ale comunismului ceauşist, nu celui care desena şi inventa fonturi unice, potrivite cu viziunea cărţii. Gândiţi-vă ce greu era atunci şi câte a realizat omul acesta desenând fiecare literă, ilustraţie sau copertă! Acum, cu un simplu search pe google găsim o mulţime de fonturi din cartea de nisip a calculatorului.

Revenind la cărţile noastre, în anul 1994, Editura Demiurg editează volumul O scurtă istorie a cărţii româneşti de aceiaşi autori, Dan Simonescu şi Gheorghe Buluţă. Găsim la pagina 92 aproximativ acelaşi text, despre cărţile frumoase precum cele citate mai sus şi, surpriză (!), o frază în care se precizează că Mioriţa a fost tipărită cu „litere special desenate de Emil Chendea”. E bine totuşi că s-a dres busuiocul, chiar dacă în al doisprezecelea ceas!

Având în România o bogată activitate de grafician de carte apreciat şi premiat, Emil Chendea lucrează după emigrare, aşa cum am menţionat mai sus, pentru Macmillan Publishing Inc. din New York, unde considerăm noi că nu a fost preţuit pe măsura valorii sale. Ba mai rău, vine anul 1989 şi odată cu el căderea comunismului în România şi, din păcate, o singură editură postdecembristă îl cooptează la un proiect editorial, și anume Editura Fundației Academia Civică, pentru realizarea coperții volumului Canalul morții de Valentin Hossu-Longin, apărut în 2013. Poate că este mai bine așa, căci emigrantul nostru se dedică picturii. Cu siguranţă, pentru Emil Chendea, grafica de carte a fost doar o treaptă, el dorind să aducă în tablourile sale împlinirea unui vis amânat pentru prea multă vreme. Să sperăm că la a treia tinereţe va reuşi acest lucru! Ca orice ardelean serios, crede că aceasta este datoria lui, iar a noastră este să îl readucem acasă pe cel care a schimbat faţa editorială a României postbelice. Căci trebuie să se ştie la noi că Emil Chendea a fost cel care, prin ediţiile sale bibliofile, a adus premii internaţionale României în plină izolare comunistă.

Vasile George Dâncu

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather

Comments are closed.